COMUNITATE

Interviu Alexandra Vasiliu, membru roPot

1. Ce ne-ar plăcea să ştim despre Alexandra? :)

Păi ştiu şi eu ce v-ar plăcea vouă să ştiţi despre mine? :) Îmi place foarte mult să călătoresc, dar nu pentru a vedea obiective turistice, ci aşa, neplanificat, pentru a lăsa lucrurile să se întâmple. Îmi place cum atunci când renunţi la a-ţi planifica fiecare minut şi la a încerca să-ţi controlezi total viaţa se întâmplă lucruri minunate, transformative: cunoşti oameni, observi oportunităţi, înveţi lucruri...
A, şi încă ceva: sunt fascinată de fitoterapie şi aş putea să petrec zile întregi citind despre plante şi efectele lor terapeutice :)

2. Ştiu că ai trăit mult timp în Canada. Povesteşte-ne un pic cum te-ai hotărât să te întorci în România.

E o poveste mai lungă. Am ajuns în Canada împreună cu mama mea, care a emigrat acum şase ani.  Deşi primii doi ani au fost foarte dificili, în această perioadă am întâlnit nişte oameni deosebţi sub influenţa cărora am devenit interesată de natura umană, de fenomene sociale şi de legătura dintre ele.  De asemenea, am devenit din ce în ce mai convinsă că a trai "the American dream" nu e deloc o reţetă de fericire, ba chiar dimpotrivă.
Dupa absolvire, am lucrat într-o organizaţie non-profit cu o cultură corporatistă, unde nu m-am simţit împlinită. Pentru că soțul meu e programator şi poate lucra de oriunde, anul trecut am hotărât să demisionez şi să călătorim în Turcia şi Asia de Sud-Est; în această perioadă am decis că nu vreau să mă întorc la un job de rutină în Canada, ci vreau să încerc să fac ceva în România, cu impact social şi satisfacţie personală directă.

3. Ai venit cu gândul să începi un proiect social aici. Noi te vedem în fiecare zi luând notițe, să înţeleg că ești în faza de cercetare? :)

De fapt nu luam notiţe cand m-aţi văzut voi, ci lucram la modelul de business - uneori simt nevoia să stau departe de calculator :).
Village Life este un proiect de dezvoltare comunitară în mediul rural, prin intermediul turismului experienţial. Mai clar, vreau să aduc mici grupuri de turişti la sat, unde, în loc să se plimbe şi să privească viaţa la ţară din afară, să se implice în activităţi tradiţionale împreună cu sătenii: gătit, cosit, ţesut, tors, olărit, păstorit, făcut branză etc.

E trist, dar în România satele mor: tinerii pleacă, şomajul şi sărăcia sunt rampante; iniţiativele de turism sunt în general slabe şi nu ţin cont de dezvoltarea durabilă sau păstrarea tradiţiei. Când le vorbesc sătenilor despre Village Life, sunt de obicei foarte încântaţi; ei vor „să se mândrească” cu tradiţiile lor, dar nu ştiu să acceseze piaţa şi nu cred că satul lor sau ceea ce fac ei e suficient de interesant pentru a atrage turişti. Pe de altă parte, din călătoriile noastre şi din studiul de piaţă pe care l-am făcut, am observat că există un interes crescut pentru experienţe turistice autentice şi imersive, mai ales printre tinerii din vestul Europei şi America de Nord, dar şi în rândul noilor generaţii din România.

Deja s-a întâmplat un pilot al proiectului, în satul Poienița din judeţul Argeş, când şapte tineri au gătit o masă tradiţională în gospodăria unor săteni. Lumea a fost încântată de ambele părţi (turişti/săteni), deci eu sunt optimistă. Bineînţeles, sunt încă multe pobleme nerezolvate legate de promovare, finanţare, formă juridică, sustenabilitate... dar cred că se apropie momentul când trebuie să trecem la acţiune, şi problemele cu semne de întrebare se vor clarifica şi pe parcurs. Sper ca până la sfârşitul verii să avem cel puţin patru sate în proiect (din Canalul Rucăr-Bran şi Delta Dunării), cu evenimente imersive săptămânale.

4. Despre roPot cum ai aflat? Cum te-a ajutat cel mai mult până acum faptul că te-ai alăturat comunităţii?

Am aflat de roPot când eram încă în Asia, i-am trimis unei prietene din Bucureşti un e-mail în care îi povesteam ca aş vrea să încep ceva în România. După o vreme, mi-a răspuns cu un e-mail despre Solution, conferinţa de antreprenoriat social din septembrie, despre care şi ea aflase de la altcineva.  Conferinţa în sine m-a ajutat enorm, pentru că a creat un context în care să-mi pot limpezi gândurile şi a adus la un loc oameni minunaţi şi cu experienţă, care m-au ajutat să-mi clarific cât de cât ideea. Mai târziu, tot prin roPot, la o seară de comunitate, am aflat despre Fundaţia Pact. Şi ei fac dezvoltare comunitară în mediul rural şi prin ei am găsit primul sat cu care lucrez (Poieniţa, Argeş). 

5.  Între timp ai venit să lucrezi alături de noi în HUByx. Cum îţi surâde conceptul din spate - a hub young experiment for the change makers in the city?

Natura a ceea ce fac acum cere o grămadă de organizare şi disciplină. A lucra de acasă, a fi propriul tău stăpân şi a te menţine motivat e mult mai greu decât îmi imaginam eu. În acest context, nici nu pot să spun în cuvinte cât de important e HUByx ca loc unde poţi veni ca la un birou, unde întâlneşti oameni cu preocupări similare, cu care să poţi discuta pe aceeaşi lungime de undă.

6. Un gând final despre cum te împaci cu întoarcerea în România? :)

Aveam 21 de ani când am plecat din România, nu e ca şi cum aş fi plecat la 5 ani şi trebuie să mă adaptez la o cultură în care nu am fost crescută. Cu toate acestea, e drept că uneori mă îndoiesc de decizia de a ma întoarce. Dar nu cred că România e de vină pentru indecizia mea, asta e problema mea personală. Cred că România e o ţară ca oricare alta, cu probleme, ce-i drept, dar unde nu sunt probleme? Canada, cu siguranţă, nu e lipsită de probleme - deşi ele sunt de altă natură. Românilor le place foarte mult să se plângă şi să dea vina pe ţară, pe politică, unii pe alţii... dar, în afară de faptul că nu o ducem chiar aşa rău cum credem - am vazut în Vietnam oameni mult mai optimişti care trăiesc într-o sărăcie lucie - acţiunea nu e punctul nostru forte. Vorbim, vorbim... şi atât. Dacă fiecare om nemulţumit din România ar face ceva legat de nemulţumirea lui, cu siguranţă lucrurile s-ar schimba. Cred că acest cinism viral îmi displace cel mai mult aici, dar sunt optimistă, pentru ca sunt şi multi, pe care îi întâlnesc mereu prin roPot, care se luptă pentru ceea ce cred.

Tweet

Acasă